„Medicaţii necesare”. Interviu cu ARCANA

by Gabriel Szünder

Pe 12 septembrie 2009, grupul suedez ARCANA a concertat pentru a doua oară la Braşov. Deşi Peter Bjärgö, fondatorul trupei, şi-a editat recent primul album solo, concertul nu făcea parte din turneul de promovare al acestuia. A fost vorba de un show special, oferit unui număr nu foarte mare de cunoscători adunaţi la sala Reduta. După concert, muzicienii ARCANA au stat de vorbă nu numai cu fanii, dar trei dintre membrii trupei – senzuala Ia Bjärgö, un foarte vesel Stefan Eriksson şi Peter însuşi – ne-au oferit, într-o atmosferă relaxată, un interviu în care au vorbit foarte deschis despre subiecte uneori neaşteptate. În particular, Peter Bjärgö probabil de mult nu a mai vorbit atât de mult într-un interviu despre muzica heavy metal.

 

E a doua oară când ARCANA cântă la Braşov. Concertul de astăzi seară mi-a dat impresia că a cânta aici are o semnificaţie specială pentru voi.

Ia Bjärgö: O, e minunat! Anul trecut, când am fost aici pentru prima oară, ne-am îndrăgostit de oraş. A fost atât de frumos, toată lumea a fost atât de drăguţă cu noi. Ne-am împrietenit cu Doru şi Andrea şi când ne-au invitat înapoi, pur şi simplu nu am putut să refuzăm.

După câte înţeleg, nu sunteţi o trupă care pune accent pe turnee. Dacă vi s-ar oferi un turneu cu, să zicem, 30 sau 40 de concerte, aţi accepta? Aţi putea să faceţi apoi un DVD despre asta.

Peter Bjärgö: Nu cred că ar funcţiona, deoarece… Păi, în primul rând, cred că e mai bine să avem un număr mic de showuri exclusive. Am putea să facem de exemplu un turneu de o săptămână, sau aşa ceva, dar nici asta nu ar însemna mai mult de şase concerte. Nu ştiu ce să spun… Nu îmi vine uşor să cânt pe scenă… e pur şi simplu dificil pentru mine. Apoi, avem cu toţii câte un loc de muncă, avem copii. Pentru mine, ARCANA înseamnă în primul rând să stau în studio şi să compun muzică. Apoi, dintr-o dată, sunt pe scenă, în faţa a câteva sute de oameni şi toată chestia asta e puţin ciudată pentru mine. Totuşi, în unele cazuri, ca în seara asta, poate fi o experienţă magică.

Stefan Eriksson (imitând reclama McDonald’s): I’m lovin’ it!

Concertul din seara asta a avut într-adevăr ceva magic. Am remarcat apoi o anumită atmosferă de intimitate, ceea ce mă face să cred că la nivel personal aveţi relaţii foarte bune în cadrul trupei.

SE (râde): În cea mai mare parte a timpului…

IB: Adevărul e că suntem ca o mică familie, ne întâlnim des, organizăm chefuri împreună, copiii noştri se cunosc, facem muzică împreună, uneori pur şi simplu pierdem timpul împreună. Pe de altă parte, sunt momente când nu ne suportăm, îi trimitem pe ceilalţi dracului… Şi totuşi, ne iubim şi acesta se datorează poate tocmai faptului că avem atât de puţine concerte pe an. În timpul unui turneu ne-am ucide reciproc.

PB: Un turneu lung ar fi prea frustrant, ar fi pur şi simplu prea mult. Pe de altă parte, poţi să priveşti chestia asta ca pe un job, poate deveni şi un job. Dar nu ştiu dacă în cazul acesta mi-ar mai face la fel de multă plăcere.

Bine, dar pentru tine în mod evident nu este un job.

PB: Nu, sigur că nu. Fac asta pentru că îmi place şi din nici un alt motiv.

IB: Vrem să oferim publicului de fiecare dată ceva special şi dacă eşti în turneu timp de două sau trei luni, nu mai este o experienţă atât de specială pentru fani. Uite, am venit aici în seara asta… nu am mai fost aici de 15 sau 16 luni, şi totuşi, e ca şi cum ar fi fost ieri. A fost incredibil să ne întâlnim cu cei care au venit să ne vadă şi asta e important pentru noi, să păstrăm o anumită atmosferă de intimitate cu publicul.

SE: Fiecare concert ar trebui să fie special.

Muzica pe care o cântaţi nu este în mod evident rock în sensul tradiţional al cuvântului. Totuşi, se pare că fanii rock se pot raporta foarte uşor la ea – chiar şi astăzi seară au fost câţiva metalişti în public, puteai s-o vezi după tricouri – iar pe de altă parte, tu însuţi, Peter, ai un trecut rock şi punk. Cum vezi relaţia dintre muzica ARCANA şi rockul tradiţional?

PB: În primul rând, avantajul faptului de a fi peste treizeci este că poţi să sari peste nevoia de a te defini ca “metal” sau “dark wave” sau “synth” sau ce o fi… Ascult tot ce îmi place şi cred că toată lumea de vârsta mea, şi peste vârsta mea, se raportează la chestia asta în aceeaşi manieră. Aşa că, dacă mă întâlnesc în ziua de azi cu metalişti, nu am nicio problemă. Ştiu ce ascultă ei şi ştiu că în unele cazuri le place şi lor ARCANA. Mă surprinde, de altfel, cât de bine este primită ARCANA printre metalişti.

Înseamnă că nu eşti de părerea că rockul ar fi mort, nu pe aceasta se bazează ARCANA?

PB: Nu, absolut deloc.

IB: Adevărul e că îţi place muzica heavy metal.

PB: Da. E destul de greu să te dezbraci de hainele pe care le-ai purtat atâta timp.

Crezi că aveţi ceva în comun cu trupe de black metal progresiv ca ARCTURUS sau BORKNAGAR?

PB: Adevărul e că nu am nici cea mai vagă idee. Am încetat să ascult metal prin ’93, m-am reapucat doar în urmă cu câţiva ani.

Şi ce asculţi zilele astea dacă vine vorba de metal?

PB: În principiu CELTIC FROST.

Printre prietenii tăi de pe myspace l-am găsit pe Karl Willets din BOLT THROWER. Care e explicaţia?

PB: E un prieten vechi, un prieten bun de-al meu.

IB: Şi o persoană foarte drăguţă.

Ai vedea ARCANA şi BOLT THROWER cântând pe aceeaşi scenă?

SE (râde): Ar fi o chestie tare!

PB: M-aş vedea fără probleme colaborând cu ei. Oricum, important e că suntem prieteni apropiaţi.

Ai spus undeva că muzica voastră, de fapt întregul concept al trupei “se bazează pe imaginea romantică pe care o avem cu toţii despre Evul Mediu”…

PB: Chestia e că mi se tot punea întrebarea dacă mă raportez la Evul Mediu şi am zis că asta nu e întru totul corect, deoarece imaginea pe care o avem despre Evul Mediu sau despre epoca medievală e deseori distorsionată …

IB: Este o idee romantică de fapt…

PB: Da, o idee romantică despre cum se întâmplau lucrurile pe atunci. Adică, nu era chiar atât de strălucitor cum ne place să credem. În orice caz, nu trăiesc într-o lume medievală imaginară. Chiar deloc.

Peter, vezi proiectele tale muzicale ca pe manifestări ale unor laturi diferite ale personalităţii tale sau fiecare proiect vizează un anume public?

PB: Le văd ca medicaţii necesare. Simt nevoia să fac o serie de chestii diferite. Dacă aş forţa totul într-un singur proiect, ar fi prea mult. Cum am atât de multe idei, fac proiecte diferite pentru idei diferite. Nimănui nu i-ar plăcea ARCANA dacă aş forţa totul în acest proiect….

IB (râde): Nu mi-ar plăcea de soţul meu dacă nu ar avea decât ARCANA, crede-mă!

PB: Am nevoie de multe supape diferite pentru muzică, altfel aş înnebuni.

Acesta este deci motivul pentru care ai înregistrat un album solo?

PB: Da. La început aveam impresia că scriu un nou album ARCANA. Am realizat apoi la un anumit moment că am dat peste un sound diferit, că este o abordare diferită, o atitudine diferită. Am realizat că toate cântecele se bazează pe mine, pe vocea mea, pe mine făcând totul. Nu mai simţeam că e o colaborare, ceva gândit pentru întreaga trupă. Astfel, ca să fiu corect cu ceilalţi membri, ca să fiu corect cu mine însumi, l-am scos ca un album solo.

Ziceai adineauri că nu îţi place când muzica pe care o faci este numită “medievală”…

PB: Nu e vorba de asta, toată lumea poate s-o numească cum vrea.

Da, dar în opinia ta nu este cea mai corectă descriere.

PB: Nu, într-adevăr nu este. Nu spre aşa ceva tind.

Înţeleg, dar ai fi de accord cu afirmaţia că există un element mistic în muzica ta?

PB: Nu am decât o singură regulă când compun, să fie o muzică pe care mie însumi mi-ar plăcea s-o ascult.

IB: Înseamnă că foloseşti un dublu standard aici, deoarec niciodată nu îţi asculţi muzica!

PB: În timp ce o fac, o ascult tot timpul.

IB: Din momentul în care albumul e terminat, nu îl mai ascultă niciodată, dar niciodată.

Tu o faci însă, nu-i aşa, Ia?

IB: Bineînţeles, ascult albumele tot timpul! Îmi iubesc soţul, îi iubesc vocea. Deja de 12 ani… Sigur, sigur că îi ascult muzica.

SE: Groupie, asta eşti, o groupie!

IB (râde): Da, sunt o groupie. Dar ca să fim serioşi, Peter se satură de muzica pe care o compune, eu niciodată, eu o ascult tot timpul.

Aş reveni totuşi puţin asupra acestui element mistic, deoarece unele titluri de melodii, unele metafore folosite în texte sugerează că este vorba de un substrat mistic.

PB: S-ar putea să fie… Aş vrea ca oamenii să interpreteze piesele singuri. E ca un fel de experiment pentru mine, să văd cum percep şi înţeleg ascultătorii piesele, ce au de spus despre ele când stau de vorbă cu mine. Pe de altă parte, am propriile mele idei, propria mea filosofie care stă în spatele textelor.

Deci există într-adevăr o filosofie în spatele textelor dar nu vrei să vorbeşti despre ea. Vrei ca ascultătorii să interpreteze liber.

PB: Da. Întotdeauna am avut această concepţie, întotdeauna.

Dă-mi măcar câteva indicii.

PB: Păi, să luăm Raspail. Este un soi de explorare a unor sentimente asociate copilăriei.

IB: Pe de altă parte, în ultimii ani, ca întotdeauna, de altfel, Peter şi cu mine am fost implicaţi serios în probleme legate de mediu, de poluare. Astfel că o serie de texte au de-a face cu felul în care se comportă lumea de azi…

SE: Şi cu felul în care ar trebui să se comporte.

IB: Cu felul în care ar trebui să se comporte şi cu felul în care o face în realitate, căci lumea de azi e bolnavă. Aşa că, poate că din punctul de vedere al fanilor există elemente mistice, dar nu şi pentru noi. Când Peter scrie un text, când o fac eu sau când o face Stefan… suntem cu toţii foarte deschişi în legătură cu ele în timpul interviurilor, indiferent că e vorba de probleme legate de mediu, de cruzimea împotriva animalelor, de dragoste, moarte, indiferent…

PB: Dacă te referi la chestii mistice în sensul lui [Aleister] Crowley, chestii oculte, adevărul e că studiez ocultismul deja de ani de zile, dar este vorba de ceva personal. Am propriile mele idei despre aceste probleme dar nu e ceva despre care aş vrea să vorbesc. Nici măcar cu soţia mea.

Când cânţaţi “Our guilt we can no longer hide”, această “vină” pe care “nu o mai putem ascunde” se referă la problemele legate de poluarea mediului, de care vorbeaţi adineauri?

IB: Este un vers din Abrakt, un text scris de Peter. În ce mă priveşte, aşa l-am interpretat, ca referindu-se la poluare, pentru că într-adevăr nu se mai poate ascunde ceea ce s-a făcut cu natura, Pământul este pe moarte. Aşa că, da, “vina” aceasta nu o mai putem ascunde.

PB: Vina este rapacitatea noastră. Toată lumea trăieşte pentru prezent, vrem doar să luăm fără să dăm nimic înapoi. Toată lumea trăieşte pentru sine şi în cele din urmă va deveni evident că nu se poate continua aşa.

“So come with me through the storm / see the other side of common sense”. Ce este “de cealaltă parte a gândirii comune”?

PB: Un alt punct de vedere.

Nici o intuiţie mai profundă?

PB: “Gândire comună”, ce înseamnă aceasta de fapt… Să nu loveşti copiii…

IB: Să nu loveşti animalele…

PB: Dar mai devreme sau mai târziu trebuie să chestionezi modul în care se comportă ceilalţi în jurul tău. Iar singurul mod de a evolua este să te chestionezi pe tine însuţi.

Se pare că mai avem timp pentru o singură întrebare. Să încheiem cu una uşoară. Peter, care sunt proiectele tale de viitor?

PB: Am multe idei pentru un nou album ARCANA. Se vor împlini în curând doi ani de la ultimul album. Am milioane de idei. Prea multe idei, prea puţin timp.

Te gândeşti şi la un nou album solo?

PB: Da, acum am prins gustul.

IB (trăgând cu ochiul în însemnările mele): Am văzut că aveai o întrebare despre  Ingmar Bergman.

E vorba mai mult de o curiozitate personală. Ca mare fan Bergman ce mă aflu, sunt curios ce înseamnă el pentru voi, care veniţi din Suedia. Reprezintă opera sa o inspiraţie pentru voi?

PB: Îl iubesc pe Ingmar Bergman. Nu pot să explic exact felul în care opera sa mi-a influenţat muzica, cu toate că, pe de altă parte, opera sa este o parte a muzicii mele, deoarece este o parte a personalităţii mele.

IB: Bergman fost un mare mizantrop. A fost şi o personalitate “întunecată”. Adevărul e că eram la Gotland când a murit. Eram la o oră de casa în care locuia. De fapt, aveam de gând să mergem acolo, să vedem cum arată casa, când am văzut la ştiri că a murit. Până la urmă, nu ne-am mai dus deoarece ştiam că vor fi ziarişti peste tot. Ingmar Bergman a fost o parte a vieţii tuturor în Suedia în ultimii 50 de ani.

Asta e într-adevăr foarte interesant. Mulţumesc pentru interviu şi sper să vă revedem cât mai curând.

IB: Sper să ne întoarcem aici şi anul viitor!