Ethereal Ambient Evening (Arcana, Narsilion, Der Blaue Reiter @ Brașov, Centrul Cultural Reduta, 12.09.2009)

by Gabriel Szünder

Normalitatea asta a noastră, pe care o vrem atât de mult, uneori cu o lipsă de imaginaţie îngrijorătoare, este, iată, aici, cel puţin în unele momente, cel puţin din punct de vedere cultural, muzical, concretizată nu numai în concerte ZZ TOP sau Madonna ţinute la Bucureşti – acolo este vorba în ultimă instanţă şi de interese financiare – ci şi în astfel de evenimente – să le zicem de elită – ca Ethereal Ambient Eveningul din 2009 de la Braşov, unde numai de interese financiare nu era vorba, cu atât mai mult însă de entuziasm, eleganţă, dragoste de muzică, respect pentru artişti şi public. Acestea fiind zise…

Centrul Cultural Reduta este un (fel de) teatru. Publicul stă pe scaune. Pentru concertul de astăzi seară, scena este aranjată – cum altfel? – eteric şi ambiental, cu flori, harpe, un tron (?), perdele etc. În deschidere se proiectează un film dedicat Lisei Gerrard.

NARSILION urcă primii pe scenă. El şi ea din Spania. Sathorys Elenorth şi Lady Nott. Sathorys arată ca un îmblânzitor de unicorni. Lady Nott e drăguţă şi talentată, ieşit din comun de „ladylike” însă nu e. Ai vedea-o mai degrabă alergând pe câmpiile înverzite ale Pământului de Mijloc, fugărită de hobbiţi. Tolkien e Dumnezeu pentru ea. Săracu’ J.R.R., catolic conservator în timpul vieţii, s-ar cruci dacă ar vedea ce cutie a Pandorei a tuturor fanteziilor neopăgâne s-au dovedit a fi cărţile sale. Din punct de vedere muzical, NARSILION sunt „ethereal fantasy folk”. Adică, sună ca doi copii care, din cine ştie ce motiv, s-au pus să jamuiască pe melodii de Loreena McKennitt.

Sathorys bate la tobă. Cu concentraţie maximă. Cu obiectul ăla în gât, are ceva şamanic. Fuge câţiva paşi în spate şi se aşează la pian. Se apleacă asupra clapelor cu aceeaşi intensitate. Fuge înapoi, scoate la iveală o chitară acustică. Acum e menestrel. Sathorys bate toba din nou. Repetă acest ciclu de câteva ori. Îmi este imposibil, de altfel, să fac diferenţa între piese altfel decât prin mişcările lui Sathorys. În tot acest timp, Lady Nott cântă imperturbabilă la vioară. Muzica de fundal este produsă pe cale electronică. Publicul îi urmăreşte cu o curiozitate binevoitoare. Unii cu entuziasm. La un moment dat, Sathorys se pune să urle llibertat, LLIBERTAT!. Destul de ameninţător. Este vorba de piesa Desperta ferro! de pe albumul Namarie. În alt moment, Sathorys se pune să agite un paloş. Nu ştiu de recuzita cărei melodii ţine, dar Sathorys pozează foarte fotogenic cu el. Pentru cine le cunoaşte albumele, NARSILION oferă o selecţie corectă de piese. Multe sunt de pe Nerbeleth, primul lor album. Recitalul se încheie cu Beltane. Instrumentală, asta.

Duoul catalan NARSILION este gândit ca o acuzaţie la adresa dezvrăjirii lumii. Mă întreb de ce se inspiră în acest caz dintr-o tradiţie inventată. Consecvenţă cu de-a sila nu se poate.

Pauză. Vampirii şi vampiriţele ies la ţigară. Mă alătur lor.

Sathorys şi Lady Nott sunt aşteptaţi să revină deghizaţi în DER BLAUE REITER. Scena este scufundată în fum. Sirene şi muzică rusească. Apar nişte personaje îmbrăcate în alb – costume de protecţie împotriva radiaţiilor, să vezi – şi umblă ca nişte şoareci uriaşi după bucăţica de caşcaval de la capătul tunelului. Se pare că DER BLAUE REITER vor cînta de pe Nuclear Sun, ultimul lor album, dedicat dezastrului de la Cernobîl. Când apare în final, Sathorys bate la tobă. Una foarte mare. Lady Nott îl acompaniază. Li s-a alăturat o a treia micuţă toboşăreasă.

Muzica DER BLAUE REITER curge învolburată, tulbure, aproape tangibilă. Impresia că se cântă aceeaşi melodie timp de 40 de minute nici nu este neapărat un punct negativ. Soundul este mai electronic decât cel NARSILION, mai „dark”. Toată reprezentaţia are o alură foarte belicoasă. Îţi vine să invadezi Polonia. Pe fundal sunt proiectate imagini ce amintesc de Cernobîl. Spre deosebire de cele din timpul concertului NARSILION, unele sunt cu adevărat impresionante. Păcat că dimensiunea ecranului reduce impactul vizual.

Pauză, vampiri, ţigară.

ARCANA sunt din altă categorie. Când urcă pe scenă, devine clar că aceasta, la fel ca toată seara, le aparţine. Lady Ann şi Lady Ia ocupă dreapta şi stânga scenei. În mijloc, Peter Bjärgö. Deşi se arată reticent când vine vorba să explice conţinutul spiritual al muzicii sale, Peter pare o figură iniţiatică. Are o voce profundă, masculină, dar cu o notă de solemnitate care vine de dincolo de bucuriile şi grijile cotidiene. O voce care poate fi în acelaşi timp glacială şi pasională, deoarece cântecul lui Peter este când tragedie, când profeţie. Our guilt we can no longer hide. Cuvintele din Abrakt sunt tânguire, dar şi acuzaţie. Versurile latine din Chant Of The Awakening, răsună ca o incantaţie medievală. Abia există câteva raze de lumină în această muzică, şi ele par să provină într-adevăr din spatele norilor de cenuşă. Out Of The Grey Ashes. Sau de şi mai departe (Outside Your World). Valurile de amărăciune, care dau titlul albumului solo înregistrat recent de Bjärgö, străbat fiecare melodie. Cântecele vorbesc despre sclavia spiritului (Imprisonment Of The Mind) şi sentimentul de a te şti pierdut (Lost In Time). Withdrawal, de pe albumul solo. Reculegere. Şi totuşi, Ann-Mari şi Ia cântă despre speranţă. Despre inocenţă (Innocent Child). Despre lumina dinăuntru (Inner Pale Sun). Şi totuşi, Peter îşi începe concertul cu hipnotica We Rise Above. Melodia nouă, prezentată la Braşov, surprinde momentul când noaptea se transformă în zi (As Night Turns To Day).  Autumnal, bergmaniană, cu vocea şoptită a Annei-Mari, se naşte la graniţa tăcerii.

Muzica ARCANA nu are nici o legătură cu rockul. În afara structurilor fixe, dincolo de simţurile cărora li se adresează acesta, muzica ARCANA naşte ecouri în subconştient. Frumuseţea care o caracterizeză este de aceea stranie, neliniştitoare.

Bucuria membrilor ARCANA de a cânta la Braşov este evidentă şi emoţionantă. ARCANA nu dau un concert, ei oferă un dar special publicului. Înainte de a părăsi scena, cei doi membri NARSILION li se alătură pentru o ultimă melodie. Deşi este Hymn Of Absolute Deceit, atmosfera este acum de intimitate şi relaxare. Sathorys bate discret la o tobă mică.