Wino, Punctuated Equilibrium (Southern Lord, 2009)

by Gabriel Szünder

Abia ajuns la jumătate, Anul Domnului 2009 a văzut apariţia discurilor noi a două legende ale muzicii doom. Cealaltă este Scott Weinrich, zis WINO, care, după ce a cântat într-un număr greu de aproximat de formaţii – SAINT VITUS şi THE OBSESSED, printre altele – a decis, la vârsta de 49 de ani, să scoată un album solo.

Voi fi entuziast.

Scott Weinrich nu compune piese muzicale într-un anumit stil, ci, pe cât de învechit ar suna, realizează transsubstanţierea muzicii în sentiment. Dacă luăm în considerare „doomul” ca determinaţie stilistică în sensul de azi, singura piesă strictamente doom de pe Puntuated Equilibrium este Eyes Of The Flesh. Pulsaţia dureroasă a chitării este accentuată aici de soloul sinuos, aproape disonant. Sigur că este early Sabbath. În cazul lui WINO însă, aceasta nu înseamnă aproprierea unui stil, ci un exerciţiu de arheologie muzicală, readucerea la suprafaţă a unui filon muzical descoperit de Iommi & Co. la începutul anilor ’70. Sigur că de când cu BLACK SABBATH doomul există ca formă, are o istorie şi este asociat cu numele acestei trupe, dar Weinrich nu îşi ocupă pur şi simplu locul în această istorie. El este acolo unde au fost cândva şi SABBATH.

În acelaşi sens, Silver Lining, piesa ce încheie albumul, este un exerciţiu de stil doom.

Doomul nu este totuşi ultimul cuvânt ce poate fi spus despre muzica lui Weinrich. Muzica lui Weinrich se situează în inima incandescentă a rockului, în apropierea rădăcinilor rockului hard, a unui bluesrock trecut prin virtuozitatea psihedelică a lui Hendrix, a unui proto-hardrock de tip BLUE CHEER, STEPPENWOLF sau IRON BUTTERFLY. Un rock deja matur, dar căruia îi erau încă deschise toate posibilităţile, un rock în stare lichidă, propriu unor formaţii ca LED ZEPPELIN, DEEP PURPLE sau BLACK SABBATH, care l-au cristalizat apoi în stiluri, în timp ce ei s-au menţinut, cel puţin pentru un timp (ZEPPELIN până la capăt), deasupra acestora. Release Me, piesa ce deschide albumul Punctuated Equilibrium este cel mai bun exemplu pentru acest tip de muzică rock.

Smilin Road şi piesa care dă titlul albumului sunt nişte cântece hardrock mai directe, deşi apropiate prin concepţie de Release Me. Secret Realm Devotion conţine un pic de blues. Sunt piese făcute să fie cântate în blugi evazaţi, în deşert, poate pe o scenă părăsită ca cea din Who’ll Stop The Rain, filmul lui Karel Reisz din 1978, care, deşi purta titlul unei melodii de CREEDENCE CLEARWATER REVIVAL, puncta sfârşitul epocii hippie şi era astfel mai apropiat de SABBATH, care, în felul lor, făceau acelaşi lucru (Toată această estetică se regăseşte, de altfel, la KYUSS).

Cum cântă Weinrich în Smilin Road:
Desert highway calms the mind,
Soaring hawk in a clear blue sky
High noon on the dusty trail
Gypsy heart is the holy grail

Albumul este plin de poezie psihedelică, cum nu s-a mai auzit de mult:

I dreamed last night of makin’ love in the sky
On a grey storm cloud in a hurricane eye, so high!
,

zice Weinrich în Release Me. Parcă îi dă replica lui Ozzy din Paranoid:

Thank you baby, for trying hard to understand
Frankly lady, I’m a scarred and tortured man

Soundul albumului este aerist, instrumentele celor trei muzicieni – Scott Weinrich la chitară, Jean Paul Gaster din CLUTCH la baterie şi Jon Blank (înlocuit mai nou de Brian White) la bass – îşi răspund spontan, ca într-un jam session jazz. Nu ştiu cât de bun chitarist este Weinrich din punct de vedere tehnic, dar pentru el instrumentul nu este suportul  virtuozităţii individuale, ci un obiect incantatoriu, invocator – instrumentalul Wild Blue Yonder invocă spiritul lui Hendrix – şamanic. Solourile sale se ridică evaziv spre cer precum fumul de ţigară.

Mai mult de o treime dintre piesele albumlui sunt instrumentale, ceea ce arată destul de bine lipsa totală de interes a lui Scott Weinrich faţă de considerentele comerciale. Este vorba, în afară de cea deja amintită, de The Woman In The Orange Pants, dedicată mamei lui Weinrich, Water Crane, cu un sound de chitară misitic, puţin oriental şi Gods, Frauds, Neo-Cons and Damagogues, care nu conţine parte cântată, doar vocile unor politicieni americani.

Albumul a apărut, în mod elegant, şi pe vinil. De asemenea, poate fi ascultat integral online, pe pagina myspace a trupei.