Terminus City

the vast vacuous beauty of this crap culture we're fryin' in

Skelethal, Morbid Revelations (Pulverised, 2015)

Cu mulți ani înainte să apară Gojira, exista deja în Franța o formație perfect onorabilă de death metal, una care era în plus suficient de cunoscută și la nivel internațional. (Din alea perfect onorabile dar necunoscute or fi existat mai multe.) De numele Loudblast – căci la ei mă refer – se leagă chiar unul dintre albumele clasice ale death metalului european: Disincarnate, apărut în 1991. Read the rest of this entry »

Scorpions, Return to Forever (Sony Music, 2015)

Am fost în 2013 la un concert Nazareth, la care săracul Dan McCafferty arăta atât de bolnav și de slăbit încât m-am temut că va leșina până la urmă sau, și mai rău, că va muri, Doamne ferește, pe scenă, la fel ca Mark Sandman. Read the rest of this entry »

Lykaion, Heavy Lullabies (Inverse, 2015)

Careva site german a numit Heavy Lullabies „albumul gotic al anului”. Al anului 2015, adică. Și nu suntem decât în februarie. Așa sunt nemții, pesimiști. Read the rest of this entry »

Venom, From the Very Depths (Spinefarm, 2015)

Nu există pe lume formație mai depășită ca Venom. Trupa a inventat la începutul anilor optzeci black metalul – sau a pus în orice caz termenul în circulație – dar formațiile norvegiene ale celui de-al doilea val, apărute cu un deceniu mai târziu, erau deja, din punct de vedere muzical – și din orice alt punct de vedere, la o adică – la ani-lumină distanță de ea. Read the rest of this entry »

Orghanon, Figures In Slow Motion (Eibon Records, 2015)

Orghanon nu are absolut nici o legătură cu metalul, eventual doar atâta că Figures In Slow Motion a apărut la Eibon Records și este distribuit de Aural Music / Code666. Or, cum știe tot blackeru’, cel din urmă label se ocupă cu fel de fel de metaluri avangardiste, ceea ce explică și cum a ajuns FISM la Metalfan. Read the rest of this entry »

Marilyn Manson, The Pale Emperor (Hell, etc., 2015)

Putem afla dintr-un interviu publicat recent în Rolling Stone, că degeaba s-au scurs mai mult de două decenii de la apariția albumului Portrait of an American Family, degeaba a ajuns la vârsta venerabilă de 46 de ani – o performanță în sine, dacă stăm să ne gândim mai bine – Brian Warner a.k.a. Marilyn Manson nu este totuși (încă) nici acum complet (perfect) normal. Asta nu înseamnă că omu’ n-a îmbătrânit. Că – în felul lui – nu s-a maturizat. Dimpotrivă. Manson a îmbătrânit mai mult în 20 de ani decât Mick Jagger în 147. Read the rest of this entry »

Syn Ze Şase Tri, Stăpîn peste stăpîni (code666, 2015)

Aflu și eu cu ocazia lansării albumului Stăpîn peste stăpîni că acesta face parte dintr-o trilogie, că este, mai precis, ultima piesă a ciclului început în 2011 cu Între două lumi. Este vorba – cum altfel? – despre o trilogie daco-transilvanică. Dacă n-aș ști mai bine, aș zice că Syn Ze Şase Tri încearcă să concureze o altă trupă românească, una ceva mai cunoscută prin străinătățuri, care tocmai a pus bazele unei trilogii daco-transilvanice proprii. Read the rest of this entry »

Black Veil Brides, Black Veil Brides (Lava/Universal Republic, 2014)

Există anumite semne cum că rockul ar fi pe cale să renască. Și nu mă refer acum la faptul că diferite starlete pop (Miley Cyrus, Hilary Duff șamd.) au adoptat în ultima vreme obiceiul de a se arăta în public înveșmântate în tricouri „metalice”, deși nu este nici acesta complet lipsit de importanță. Cu adevărat interesantă e însă preocuparea unor trupe americane de a reinventa rockul mainstream. Read the rest of this entry »

Kadar, Infidel (Metal Scrap Records, 2014)

Au trecut câțiva ani de la Borat și memoria publicului e, cum se știe, scurtă, dar tot n-aș vrea să fiu în locul lui Ruslan Isayev și Zufar Sydykov, cei doi muzicieni care au înființat Kadar. Căci Kadar e o trupă din Kazahstan. Și uite ce escroc sunt și eu, cum aud de Kazahstan, imediat mă gândesc la Borat. Read the rest of this entry »

Sleeping Pulse, Under The Same Sky (Prophecy Productions, 2014)

Oare cum ar fi sunat Anathema dacă spre sfârșitul anilor nouăzeci trupa ar fi cotit-o spre Depeche Mode și nu spre Pink Floyd? Dacă ar fi trecut adică prin aceeași evoluție ca Paradise Lost? Păi, ar fi sunat cam ca și Antimatter. Read the rest of this entry »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 29 other followers