Terminus City

the vast vacuous beauty of this crap culture we're fryin' in

Etica supravieţuirii. Eseu asupra prozei lui Kertesz Imre

bookky“Ar trebui să fie riscant să debutezi cu un eseu despre opera unui scriitor care a câștigat Premiul Nobel. Dacă adăugăm că autorul analizat este un maghiar, din păcate puțin cunoscut în România, interesat de condiția supraviețuitorilor din lagărele naziste, riscul devine aproape inconștiență. Dar Etica supraviețuirii. Eseu asupra prozei lui Kertész Imre a lui Gabriel Szünder nu ține cont, din fericire, de prejudecățile noastre, cum nu ia în seamă, fără să fie ireverențioasă, nici explicațiile tradiționale ale Holocaustului. Mai bine spus, Szünder preia în discursul său „etica” lui Kertész Imre, oferind o interpretare proprie, dar care se dezvoltă în interiorul gândirii autorului analizat, așadar, o critică empatică, de identificare. Nu lipsesc, însă, nici aparatul teoretic, bine internalizat, care trece de la Arendt la Agamben și ajunge la Žižek, și nici comentariile criticilor maghiari, care îmbogățesc textul și îl conduc spre noi perspective. Cartea aceasta este, prin forța și construcția ei, nu atât o monografie, cât un studiu (atât de rar la noi) al totalitarismelor de tot felul, așa cum au fost ele redate ficțional de unul dintre acei supraviețuitori ai lagărelor naziste care s-au trezit, apoi, sub Cortina de Fier.” (Vasile Mihalache)

Tracus Arte, Bucureşti, 2016

Dream Theater, The Astonishing (Roadrunner, 2016)

dt2016Fani poate să aibă orice formaţie, alea cu adevărat importante au însă detractori. Mă rog, poate nu neapărat detractori, dar strâmbători din nas. Aceştia din urmă ştiu de exemplu foarte bine că Dream Theater de mult nu mai e ce a fost. Că Dream Theater a încetat să fie o trupă vizionară, aproape epocală şi a devenit una manieristă, repetitivă, cuasi-insignifiantă. Că spiritul DT, care într-o vreme strălucea atât de luminos, s-a întunecat. Când a început oare decăderea? Odată cu plecarea lui Mike Portnoy? În momentul despărţirii de Kevin Moore? Sau şi mai devreme? Nu e până la urmă posibil ca singurul Dream Theater adevărat să fi fost acela cu Charlie Dominici? Iată o întrebare pe care ne-am pus-o cu toţii în clipele noastre de deznădejde. Read the rest of this entry »

Coheed And Cambria, The Color Before the Sun (300 Entertainment, 2015)

Hai să încep cu sfârşitul: The Color Before the Sun e un album impecabil. Read the rest of this entry »

Antimatter, The Judas Table (Prophecy Productions, 2015)

Ultimul LP al lui Mick Moss a fost, după câte ştiu, Under the Same Sky-ul de anul trecut, care a reprezentat debutul proiectului Sleeping Pulse. Under the Same Sky a fost un album excelent, chiar dacă era greu să-i înţelegi justificarea. Read the rest of this entry »

Monolith Moon, Leylines (2015)

În urmă cu ceva ani, sonda spaţială Mars Reconnaissance Orbiter a fotografiat, de la o distanţă de vreo 300 de kilometri, un obiect ciudat pe Marte. Blocul rectangular de piatră înfipt în solul Planetei Roşii a ajuns ulterior să fie cunoscut sub numele de „monolitul marţian” sau „monolitul de pe Marte”. Read the rest of this entry »

Goodbye to Gravity, Mantras of War (Universal Music, 2015)

Demult n-am mai scris de rău despre o formaţie românească, îmi şi lipseşte chestia, ameţeala plăcută a aroganţei gratuite, dar se pare că nici de data asta n-o să-mi iasă. Read the rest of this entry »

Ugly Kid Joe, Uglier Than They Used ta Be (Metalville / UKJ Records, 2012)

Cine s-ar fi gândit că va mai exista vreodată un nou album Ugly Kid Joe? Da că va fi bun? 1. Nimeni. 2. Persoanele cu simţ profetic. 3. Adepţii teoriei după care speranţa moare ultima. Read the rest of this entry »

Ghost, Meliora (Loma Vista Recordings, 2015)

Simpla existenţă a formaţiei suedeze Ghost poate fi privită ca o dovadă strălucitoare a faptului că imaginaţia muzicianului rock încă nu s-a epuizat. Ar fi desigur nedrept să-i acuzăm pe membrii Ghost că fac ceva „original”, dar ideea lor de a sparge monopolul black metalului asupra satanismului poate fi cu toate acestea privită ca una înviorător de deşteaptă. Read the rest of this entry »

Joe Satriani, Shockwave Supernova (Sony Music, 2015)

Joe Satriani nu a fost un guitar hero nici măcar pe vremea când termenul se folosea pentru virtuozii instrumentului și nu ca nume pentru un joc video. Read the rest of this entry »

For the Wicked, Trust Your Heart EP (2015)

În măsura în care metalcore-ul reprezintă încă actualitatea în lumea metalului – și, la o adică, o reprezintă, fie că ne place, fie că nu (mie de exemplu nu), căci nu a apărut în ultimii cincisprezece ani nici o mișcare muzicală măcar de nivel middleground care să fi fost acreditată ca trend – se poate afirma, fără teama de a greși, că For the Wicked e o trupă cum nu se poate mai actuală. Read the rest of this entry »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 32 other followers