Terminus City

the vast vacuous beauty of this crap culture we're fryin' in

Joe Satriani, Shockwave Supernova (Sony Music, 2015)

Joe Satriani nu a fost un guitar hero nici măcar pe vremea când termenul se folosea pentru virtuozii instrumentului și nu ca nume pentru un joc video. Read the rest of this entry »

For the Wicked, Trust Your Heart EP (2015)

În măsura în care metalcore-ul reprezintă încă actualitatea în lumea metalului – și, la o adică, o reprezintă, fie că ne place, fie că nu (mie de exemplu nu), căci nu a apărut în ultimii cincisprezece ani nici o mișcare muzicală măcar de nivel middleground care să fi fost acreditată ca trend – se poate afirma, fără teama de a greși, că For the Wicked e o trupă cum nu se poate mai actuală. Read the rest of this entry »

Barbears, Enter the Bear (2015)

Barbears e genul de formație cu care se nu întâmplă multe. Sau, dacă da, întâmplările astea nu prea lasă urme pe internet. E în orice caz greu să aduni informații relevante despre Barbears, informații care să contribuie la conturarea personalității trupei, vreau să zic. Am făcut totuși niște eforturi arheologice, din motive deontologice, cum ar veni. Datele fundamentale sunt deci următoarele: formația e din Szeged; ea a luat naștere în 2008; Enter the Bear e un album de debut; el a fost precedat de două EP-uri: Let’s See the Bears (2009) și Doombar (2012). Read the rest of this entry »

Iwrestledabearonce, Hail Mary (Artery, 2015)

Late for Nothing va rămâne în istorie ca primul LP Iwrestledabearonce pe care a cântat Courtney LaPlante, sau nu va rămâne în istorie deloc. Ultima variantă e ceva mai probabilă. Vreau să spun că LfN nu s-a remarcat prin nimic altceva decât prin faptul că Courtney a înlocuit-o pe Krysta Cameron. Propriu-zis nu s-a remarcat nici măcar prin asta, căci pe cine interesează până la urmă schimbările de componență din Iwrestledabearonce. Read the rest of this entry »

Faith No More, Sol Invictus (Ipecac, 2015)

Când l-am văzut prima dată pe Mike Patton, rapuind cu mutra lui clueless (în posterele din epocă i se vedea încă acneea adolescentină pe față) în epicul (hahaha) videoclip care a lansat cariera fulminantă a formației Faith No More, nu m-aș fi gândit, sincer să fiu, că trupa va produce în 2015 comeback-ul anului. Or, Sol Invictus chiar asta reprezintă, comeback-ul anului, nu încape nici o îndoială. Read the rest of this entry »

Trixter, Human Era (Frontiers Records, 2015)

Trixter nu este cu siguranță prima frumoasă din pădurea adormită a glam metalului trezită la viață de sărutul fermecat al prințului numit Frontiers Records. Trixter e, dimpotrivă , un caz tipic: trupa a avut, la cumpăna deceniilor opt și nouă, două albume de succes (Trixter și Hear!), a tras câteva turnee cu greii genului (Kiss, Dokken, Warrant etc.), după care a căzut într-o comă ce a durat vreo douăzeci de ani. Scopul declarat al label-ului Frontiers pare însă a fi acela de a nu lăsa nici o formație hard rock a anilor optzeci-nouăzeci să odihnească în pace. Read the rest of this entry »

Paradise Lost, The Plague Within (Century Media, 2015)

The Plague Within este, simplu spus, albumul pe care l-am așteptat cu toții timp de vreo douăzeci de ani, este, mai precis, albumul pe care l-au așteptat (timp de vreo douăzeci de ani) toți cei cărora li se umezesc, la modul pavlovian, ochii de fiecare dată când auzul le este lovit – scuze, mângâiat, alintat, dezmierdat – de o notă rătăcită de pe Icon sau Draconian Times. Read the rest of this entry »

Tiarra, X (2015)

Nu, X nu e al zecelea album Tiarra, este doar al doilea. X este pe de altă parte un album aniversar de zece ani, chiar dacă a apărut în al unsprezecelea an de existență al formației. Asta n-are bineînțeles nici o relevanță – decalajul de câteva luni, vreau să zic – mai ales că, dacă bine am înțeles, X trebuia să iasă în 2014, când se împlineau într-adevăr zece ani de la înființarea trupei. N-ar avea de altfel importanță nici dacă LP-ul s-ar numi „Ics”, zece ani de existență tot ar fi un lucru frumos. Read the rest of this entry »

Nightwish, Endless Forms Most Beautiful (Nuclear Blast / Roadrunner, 2015)

Tuomas Holopainen a vrut cică să-și boteze la un moment dat noul album „The Greatest Show on Earth”, dar a ajuns până la urmă la concluzia că acesta ar fi un titlu prea pompos. Iată ceva ce n-aș fi crezut că e posibil. Că mintea lui Tuomas poate adică să nască o astfel de idee. Cum adică prea pompos? Păi, asta e ca și cum Chris Barnes ar renunța la un titlu pe considerentul că e prea sângeros. Read the rest of this entry »

Negative Core Project, Silence is Betrayal (2015)

Silence is Betrayal, al doilea album Negative Core Project adică, începe cu un insert din Network, celebrissimul film al lui Sidney Lumet din 1976. Este vorba bineînțeles de un fragment din „marele” discurs al personajului principal, Howard Beale. O fi filmul vechi de vreo patruzeci de ani, dar supărările lui Beale nu și-au pierdut deloc actualitatea. Read the rest of this entry »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 30 other followers