Terminus City

the vast vacuous beauty of this crap culture we're fryin' in

Motherpearl, The Motherload (Shunu Records, 2014)

Primim la poșta redacției trei albume din partea nou-înființatei case de discuri Shunu Records. Frumoasă treabă. Să înființezi case de discuri adică. În aceste vremuri întunecate. Read the rest of this entry »

Concurrency In Knowledge, The Decider EP (2014)

Site-ul Concurrency In Knowledge nu e chiar un corn al abundenței informațiilor. Asta n-ar fi în principiu o mare problemă, dar am scris nu demult un text despre o altă formație debutantă și băieții s-au plâns pe urmă pe toate forumurile că răspândesc informații false despre ei. Read the rest of this entry »

Escapethecult, All You Need To (2014)

Ziceam mai deunăzi că supergrupurile rar dau rezultate. Mai precis, rezultatele se ridică destul de rar la nivelul talentului investit. Escapethecult ar putea în principiu să facă parte dintre excepțiile care întăresc regula. Căci numele ascunde o trupă formată din „membri Mercyful Fate, Primus, A Perfect Circle și Uneven Structure”. Chiar așa scrie în materialul promoțional al formației și noi, rockerii de bun simț și cât de cât educați, nu putem să nu ne aruncăm pe spate când citim ceva atât de senzațional. Auzi măi, Les Claypool și-a făcut trupă cu Hank Shermann! Și l-au băgat la microfon pe Maynard James Keenan! Să te caci pe tine, nu alta! Read the rest of this entry »

Slipknot, .5: The Gray Chapter (Roadrunner, 2014)

Multe au fost, puține au rămas formațiile metal cu adevărat importante. Slipknot e cu siguranță una dintre ele. Read the rest of this entry »

Slash, World on Fire (Dik Hayd Records / Universal, 2014)

În 2010, când apărea albumul care-i poartă numele, Slash susținea cu hotărâre că este vorba despre prima lui operă solo. Că cele două Slash’s Snakepit nu sunt așa ceva. Pe coperta discurilor scoase de chitarist de atunci – tot două: Apocalyptic Love și World on Fire – scrie Slash featuring Myles Kennedy and the Conspirators. După aceeași logică nici astea nu sunt albume solo. Contează? Nu prea. Read the rest of this entry »

Ce mai fute Bilă? Câteva cuvinte despre „Soldații” care, contrar unor opinii destul de răspândite, este un roman ieșit din comun de prost

Când s-a terminat The Wire, țin minte, eram trist. Da, The Wire a fost un serial bun, așa la modul general, dar a realizat în particular ceva ce puține produse artistice (mai) sunt capabile să facă: un efect de investire subiectivă. Te scotea adică din poziția de pasivitate, care în ultima vreme trebuie asociată cu cea de consumator și te punea în cea a privirii care conferă sens (prin simpla ei existență.) Astfel, în momentul în care serialul s-a terminat puteai să ai impresia că deși viețile acelor personaje vor continua, ele o vor face fără nici un sens, urmând ca în final să dispară fără să lăse vreo urmă. Ca cine știe ce trib nenorocit de pigmei care și-au vânat animalele și și-au venerat zeii timp de secole și au dispărut pe apoi fără să lase în urma lor mai mult decât niște vârfuri ciobite de săgeată. Trucul filosofic ce stă în spatele unui astfel de efect este întotdeauna posibilitatea sensului ca atare, adică, mai precis, modelarea sensului. Și asta n-are legătură cu cât de sordidă sau rafinată sau violentă sau homosexuală sau heterosexuală e lumea prezentată. Plus că The Wire mai are și niște implicații politice neobișnuit de complexe. Read the rest of this entry »

Saille, Eldritch (Code 666, 2014)

Ultima piesă de pe Eldritch, noul album Saille, se numește Carcosa și sunt șanse serioase să aibă legătură cu True Detective, serialul difuzat de HBO cu câteva luni în urmă. Serialul, foarte gustat de ‘telectualii amatori de „entertainment de calitate”, a fost în realitate o paradă de kitschuri, dar asta nu prea are legătură cu trupa belgiană. Read the rest of this entry »

Fen, Carrion Skies (Code 666, 2014)

Fen e o trupă faină. Fen era o trupă și mai faină prin 2011, când a apărut al doilea lor album, intitulat Epoch. (Cel de debut, The Malediction Fields, ieșise în 2009, dar pe Epoch și-a găsit Fen cu adevărat vocea.) Scriam pe vremea aia că Fen s-ar putea să fie cea mai interesantă formație britanică de la My Dying Bride încoace. Poate că era o exagerare, dar băieții din Londra păreau să aducă ceva nou nu numai prin sound, ci și prin atitudine. Read the rest of this entry »

Trioscapes, Digital Dream Sequence (Metal Blade, 2014)

Separate Realities, albumul de debut al trioului Trioscapes, a apărut din senin şi a dispărut fără să lase vreo urmă. Asta s-a întâmplat în urmă cu doi ani. Existenţa discului a fost, ce-i drept, semnalată, dar asta s-a întâmplat în primul rând deoarece Trioscapes e proiectul lui Dan Briggs, basistul aproape-genialei formaţii de metalcore progresiv Between The Buried And Me. Tocmai de aici se trage ghinionul trupei. Read the rest of this entry »

Kriver, Foresight (2014)

Kriver este o formaţie heavy metal din Recife, Brazilia. Chiar aşa scrie în materialul de presă conceput de trupă sau de managementul ei. Simplu şi onest. Mai zice tot acolo că în 2010 Kriver a fost votată de un site brazilian de specialitate „cea mai bună formaţie din Pernambuco”. Ne şi bucurăm pentru ei, deşi recunoaştem sincer că nu avem nici un fel de cunoştinţe despre scena metal din Pernambuco. Sau eu cel puţin nu am. Pe de altă parte, de când cu Sepultura, trupele braziliene îmi plac oarecum din principiu. Read the rest of this entry »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 29 other followers